No pain, no gain. Obiectivul lui George este definirea în timp record, iar World Class i-a oferit soluția: Delta Burn. Urmărește-i povestea și vei vedea cum a reușit.
O zi din viața hair stylist-ului George Soare, proprietar al salonului Tribute by GS, e un carusel continuu. „Ziua începe cât mai devreme și se termină cât mai târziu. Mi-aș dori o invenție numită «zile 2 în 1», ca să am timp de toate: profesie, sală, prieteni, o vacanță”, mărturisește el. Dar până atunci s-a hotărât să își ducă antrenamentele la un alt nivel, așa că a intrat în Delta Burn, programul de transformare de 12 săptămâni, cu ajutorul căruia va reuși să obțină six-pack pentru vară și, în același timp, să își atingă forma maximă.
Corp în formă, minte mai puternică
„Transformarea cred că e necesară oricui. E bine uneori să te comporți ca un cameleon, să schimbi obiceiuri, stilul de viață. Sportul ajută și spiritul, deci e o îmbinare plăcută, care îmi dă în permanență o energie pozitivă”, spune el.
George Soare frecventa sala de forță și înainte de a se înscrie în Delta Burn, programul de transformare oferit de World Class, însă era mai puțin organizat, lucra un pic haotic și fără rezultate spectaculoase.
„Cu ajutorul profesioniștilor, am descoperit că nu trebuie să dormi în sala de sport, ci să muncești cu cap. În acest program, rezultatele se văd rapid. Cine se încumetă să îl facă, trebuie să se înarmeze cu multă determinare. E minunat că ți se transformă și mintea, nu numai corpul”, povestește George. Primele rezultate au fost vizibile chiar după câteva săptămâni – un tonus muscular mai bun și rezistență mai mare la antrenamente.
Combinație de succes
Cel care îl va ajuta pe parcursul celor 12 săptămâni este antrenorul personal Costel Cosloc, de la World Class Health Academy Downtown. El a stabilit deja obiective precise:
– scăderea procentului de țesut adipos de la 19,1% până la 11%;
– creșterea procentului de masă musculară de la 56,1 kilograme până la 60;
– reducerea cu 3,6 kilograme a cantității de grăsime din corp și creșterea cu 3,9 a masei musculare.
După toate aceste schimbări, George va fi mai mult decât pregătit să întâmpine vacanța de vară cu un six-pack și mușchi definiți și tonifiați.
Primele schimbări în antrenamente
Antrenorul personal i-a alcătuit un program de lucru strict, ajutându-se în planificare și evaluare de toate uneltele oferite de programul Delta Burn:
– jurnal personalizat de antrenamente, în care se notează toate exercițiile și detaliile lor;
– senzor pentru monitorizarea frecvenței cardiace, Polar H7, care se conectează la un soft special, prin care se urmăresc parametrii fiziologici (puls, zona de lucru, calorii arse);
– consiliere nutrițională și jurnal alimentar;
– testare periodică, pentru a ajusta în mod real antrenamentele;
– evaluarea stilului de viață și sfaturi utile pentru optimizarea lui.
Frecvența antrenamentelor s-a mărit la trei ședințe săptămânale cu antrenorul personal și încă două sesiuni de antrenament cardio.
„I-am structurat programul bazându-mă pe trei tipuri de antrenament: funcțional cu greutatea corpului și greutăți libere, de forță și masă musculară și cardiovascular. Durata unui antrenament este de aproximativ o oră, dar intensitatea te face, de multe ori, să crezi că lucrezi mai mult.”
Urmărește evoluția lui George din acest proces de transformare. Te vom ține la curent cu schimbările din antrenamente. Dacă vrei să intri și tu în programul Delta Burn, găsești formularul de înscriere aici.