Pe 18 Martie fii mai puternic, mai energic, mai rezistent! Vino să te antrenezi ca un campion și să testezi în exclusivitate noul concept de fitness BODYATTACK®, creat de Les Mills în locațiile World Class selectate.
Ce este BODYATTACK®?
BODYATTACK® este un antrenament atletic intens, de tip funcţional, care solicită, în principal, capacitatea cardiovasculară şi anduranţa musculară. Mişcările inspirate din atletism, precum alergările, fandările şi săriturile, sunt combinate cu exerciţii de forţă, iar totul se desfăşoară pe cea mai nouă şi energizantă muzică din topurile internaţionale.
BODYATTACK® este despre energia grupului, despre felul în care te simţi atunci când te antrenezi alături de ceilalţi, intens, dar şi distractiv. Clasele Les Mills sunt precoregrafiate, ceea ce îți permite să recunoşti structura unui antrenament, indiferent dacă eşti începător sau avansat. Coregrafa şi muzica se schimbă o dată la trei luni.
BODYATTACK este un antrenament full body care arde până la 730 de calorii în timp ce tonifică și modelează musculatura într-un mod atletic, suplu. Bucură-te de un super workout care îți îmbunătățește agilitatea, coordonarea, puterea, rezistența și viteza.
Cine poate participa la BODYATTACK®
BODYATTACK® este un antrenament destinat pentru orice nivel de pregătire fizică: avansați, intermediari și începători. Mişcările sunt simple, iar nivelurile de intensitate pot fi adaptate prin alegerea opţiunilor cu impact redus sau mai intense, pline de provocări. Experții World Class recomandă să începi cu o clasă pe săptămână, urmând să creşti frecvenţa la 2-3 clase pe săptămână, cu cel puţin o zi de pauză între ele.
De ce echipament ai nevoie pentru antrenament?
• Echipament confortabil destinat exercițiului fizic
• Încălţăminte sport adecvată
• O sticlă cu apă şi un prosop
Structura unei clase de BODYATTACK®
BODYATTACK® este un antrenament de tip interval cu două vârfuri de intensitate. Fiecare melodie are un obiectiv de antrenament diferit care îţi testează condiţia fizică, energia şi puterea.
1.Warm-up
Îţi pregăteşti corpul pentru antrenament prin câteva mişcări simple. Vei recunoaşte unele dintre aceste mişcări ulterior în desfăşurarea clasei.
2.Mixed impact
Atât ritmul antrenamentului, cât şi cel cardiac cresc odată cu amplitudinea mişcărilor pentru a îmbunătăţi condiţia trenului inferior.
3. Aerobic
Intensitatea şi ritmul cardiac sunt stimulate de mişcările tot mai rapide şi de muzica motivațională.
4. Plyometric
Apare primul vârf de intensitate al clasei, prin mişcări rapide şi de intensitate ridicată, inclusiv sărituri şi exerciţii pliometrice. Rezultatul: picioarele devin tot mai puternice pe măsură ce condiţia fizică şi rezistenţa sunt puse la încercare.
5. Athletic strength
Mişcări funcţionale care folosesc greutatea corpului şi care îmbunătăţesc atât trenul inferior, cât și trenul superior, făcând corpul să se mişte tot mai atletic.
6. Running
Pregătire pentru a doua parte a clasei prin alergare şi diverse mişcări funcţionale, care cresc ritmul cardiac şi pregătesc corpul pentru următoarele vârfuri de intensitate.
7. Agility
Sunt vizate puterea, capacitatea de reacţie şi viteza pe fondul unui puternic spirit de echipă.
8. Interval
Antrenament de tip interval în timpul căruia ritmul cardiac creşte, iar mişcările devin tot mai intense, provocate de energia muzicii.
9. Power
Ultimul vârf de intensitate şi ultima provocare a clasei se desfăşoară pe muzică antrenantă şi constă în mişcări explozive.
10. Core
Exerciţii pentru îmbunătăţirea rezistenţei şi a stabilităţii zonei core a corpului, care furnizează puterea şi controlul necesare în timpul mişcărilor rapide şi atletice.
11. Cooldown
Antrenamentul se încheie cu o sesiune de relaxare în timpul căreia ritmul cardiac scade.
Sursa: https://www.lesmills.com/nordic/workouts/fitness-classes/bodyattack/