Probabil pe Ioana o știi din reclame sau filme. Dar poate nu știi că se antrenează de câțiva ani, iar după ce a devenit mamă, a revenit rapid în sală, pentru că sportul o face să se simtă excelent.
Deși are un program haotic, mereu în schimbare, actrița de 29 de ani își găsește timp pentru antrenamente. Și nu o face neapărat pentru vreo transformare fizică, ci pentru cea mentală – sportul îi dă energie și o stare permanentă de bine, după cum spune chiar ea. Acesta a fost și unul dintre motivele pentru care ne-am dorit să facă parte din campania Let’s Go You.
Triggerul: În urmă cu patru ani, simțeam că nu mai pot, că nu mai sunt eu și trebuia să ies din starea aia de ceață continuă. Nu am vrut schimbarea pentru că nu-mi plăcea cum arăt, ci pentru că nu mă mai simțeam pe mine aproape.
Primele rezultate: Eram destul de slabă și aveam nevoie de o tonifiere, pe care am obținut-o rapid. În schimb, ceea ce voiam era o limpezire a gândurilor și pe asta am găsit-o la sală.
Depășirea momentelor dificile: Au fost momente în care voiam să renunț, mai ales la început. Mă frustram foarte tare din cauza faptului că nu aveam mobilitate și rezistență, însă Bogdan Dochian (n.a. antrenor personal World Class) m-a făcut să înțeleg că nu trebuie să mă simt vinovată.
Sală după sarcină: După ce am născut, am rămas cu 10 kilograme în plus. La două luni după cezariană, am revenit în sală. Îmi doream mult să slăbesc și să-mi placă din nou de mine. M-am reapucat de sport, deși era cam devreme, după spusele medicului, dar am lucrat cu atenție și m-am simțit excelent.
Stil de viață sănătos: Înainte să nasc, mi se părea foarte ușor să ai un stil de viață sănătos. Acum, chiar dacă a trecut deja un an de la naștere, încă nu m-am adaptat total. Deși nu e imposibil, e greu să fii și mamă și să ai grijă de corpul tău în mod corespunzător. Totul e mult mai alert și există mult mai puțin timp pentru mine. Nici orele de somn, nici mesele nu mai sunt aceleași. Dar vreau să cred că ușor, ușor o să revin la normal cu totul.
Motivație continuă: Am început să mă simt mult mai bine, mai energică și mai ușoară, mai ageră în gândire și mai disciplinată. Asta m-a ajutat să continui.
Ești 100% voință pentru că… doar așa fac pace cu mine.
Realizat de Sorina Fredholm
Makeup: Adina Vlad
Coafură: Alex Șomăndroiu
Styling: Dana Păun
Ținută: H&M