O bună hidratare e esențială pentru o performanță optimă în timpul oricărui sport sau oricărei activități fizice. Iubitorii de fitness de pretutindeni au început să înlocuiască apa cu băuturile sportive pentru a se asigura de o hidratare ca la carte. Dar despre ce băuturi vorbim?
Băuturile sportive sunt, în general, clasificate în trei sortimente distincte: izotonice, hipertonice și hipotonice. Tonicitatea se referă la concentrația soluției în comparație cu cea a corpului uman. Iso înseamnă egal cu, hiper înseamnă mai mare decât și hipo mai puțin decât. Acest lucru e important, deoarece ne spune ce aport de carbohidrați / energie poate fi livrat sau absorbit în organism, pentru a înlocui fluidele pierdute.
Aceste băuturi conțin cantități diferite de carbohidrați (în principal zaharuri) și electroliți (săruri). Băuturile sunt benefice pentru diferite tipuri de exerciții fizice. Ele pot îmbunătăți performanța, rezistența și recuperarea atunci când sunt consumate înainte, în timpul sau după un antrenament.
Băuturi izotonice
Băuturile izotonice sunt alcătuite din aproximativ 6-8% carbohidrați și conțin electroliți. Aceste băuturi combat cele două mari cauze ale oboselii în timpul exercițiilor fizice: deshidratarea și lipsa de energie. Studiile au demonstrat că sunt cele mai eficiente în timpul unui antrenament moderat-intens, care durează mai mult de 60 de minute sau pentru explozii intense de exerciții (antrenamentele HIIT) care nu depășesc 30 de minute.
Băuturi hipertonice
Băuturile hipertonice conțin cea mai mare concentrație de carbohidrați și foarte rar electroliți. Numite și băuturi energizante, deoarece ajută la refacerea energiei folosite de organism, aceste băuturi sunt recomandate după antrenamentele fizice. Scopul principal al acestor băuturi nu e hidratarea, ci recuperarea după o activitate extenuantă. Concentrația ridicată de carbohidrați are ca rezultat o rată de absorbție mai lentă a fluidului. Sportivii care ard cantități mari de energie pe o perioadă continuă, cum sunt alergătorii de ultramaraton, folosesc adesea băuturi hipertonice.
Băuturi hipotonice
Băuturile hipotonice conțin cea mai mică cantitate de carbohidrați și sodiu din cele trei. Deoarece concentrația lor de electroliți e mai mică decât cea din corp, aceste băuturi ajută la transportul apei înapoi în celulele noastre. Băuturile hipotonice sunt recomandate înainte de exercițiile fizice sau în timpul unui antrenament ușor-moderat, care durează până la o oră.
Vizitează acum site-ul www.wshop.ro pentru a beneficia de cele mai eficiente produse de hidratare.