Înainte să faci o alegere, este important să ştii care e scopul antrenamentelor tale.
Majoritatea băuturilor pentru sportivi conţin carbohidraţi cu absorbţie rapidă (zaharoză, sirop de glucoză, maltodextrina, dextroză), clorură de sodiu, arome, coloranţi şi vitamine, deoarece sunt făcute pentru a-ţi furniza rapid energie.
Ce alegi dacă faci sport pentru întreţinere
În caz că mergi la sala două-trei ori pe săptămână sau practici sporturi în aer liber pentru întreţinere, principala sursă de energie ar trebui să o constituie o masă pre-antrenament care să conţină şi o sursă de carbohidraţi complecşi (orez integral, paste integrale etc.). În acest caz, cea mai bună soluţie de hidratare în timpul antrenamentului este apa.
… sau ca să-ţi creşti musculatura
Dar, dacă ai ca principal scop dezvoltarea masei musculare, foloseşte băuturile bogate în carbohidraţi cu absorbţie rapidă după antrenamentul cu greutăţi. În timpul antrenamentului de bodybuilding, corpul uman consumă în primul rând rezervele de glicogen din muşchi şi ficat, pentru a produce energie. În plus, asocierea unei astfel de băuturi cu un shake proteic poate grăbi substanţial refacerea depozitelor de glicogen şi recuperarea musculară.
Articol redactat in colaborare cu antrenorii World Class