Practicarea unui sport, precum arte marțiale, poate avea un impact pozitiv asupra dezvoltării armonioase a copiilor. Cu toții cunoaștem multiplele beneficii ale sportului, însă de cele mai multe ori, părinții se feresc să aleagă pentru copiii lor artele marțiale. Deși la prima vedere suntem tentați să credem că este un sport dur și violent, de fapt practicarea acestui tip de antrenament implică multă disciplină.
Curaj, perseverență, stăpânire de sine, disciplină, concentrare, energie și inspirație, nu, nu vorbim despre viitorul președinte, ci despre câteva dintre beneficiile pe care practicarea artelor marțiale o aduce copiilor. Abilitățile pe care practicanții de karate le dobândesc sunt, să recunoaștem, caracteristicile cheie ale marilor lideri.
La o primă privire, artele marțiale par a fi un amestec între exerciții fizice și tehnici de autoapărare. Totuși, maeștrii artelor marțiale nu se limitează doar la aceste scopuri ci folosesc acest sport pentru a găsi o cale spre îmbunătățirea spirituală. Artele marțiale tradiționale includ, de obicei, elemente de meditație, exerciții de respirație și au loc într-un mediu condus de disciplină și respect pentru ceilalți. Aceste practici îmbunătățesc sănătatea mintală prin promovarea relaxării, a respectului de sine și a coordonării minte-corp. Studiile au raportat o îmbunătățire a sănătății mintale, fiind folosite în tratarea furiei și recâștigarea respectului de sine, reducând numărul cazurilor de depresie și tulburările de somn.
Beneficiile practicării karate-ului
Perseverența
Artele marțiale nu te învață doar să lovești, te învață și cum să încasezi o înfrângere usturătoare cu orgoliul intact. Înfrângerea este greu de suportat în orice sport, însă în artele marțiale nu prea ai cu cine împărți vina : paleta de ping-pong curbată, racheta nepotrivită, coechipierii neatenți nu mai pot fi învinovățiți, brusc ești singur în fața eșecului. Artele marțiale te învață cum să înfrunți astfel de momente, să înveți din ele și să mergi mai departe așa cum doar marii lideri știu să facă. Cu alte cuvinte, te învață să perseverezi indiferent cât de multe obstacole întâlnești în cale.
Curajul
Liderul este cel care are curajul să urmeze o idee, în ciuda riscurilor. Practicarea artelor marțiale te obișnuiește să ieși din zona ta de confort încă de la o vârstă fragedă.
Încrederea în sine
Copilul care practică artele marțiale devine mai încrezător în propriile forțe. Antrenarea și evaluarea printr-un sistem de clasificare a gradelor în karate oferă copilului obiective realiste și măsurabile pentru a le putea realiza. De asemenea, stăpânirea unor tehnici de autoapărare îl va ajuta pe copil să ia decizii rapide și să se simtă în siguranță.
Disciplina
În artele marțiale performanța cere disciplină. Nu poți sări etapele, trebuie să începi de jos și să progresezi gradual până centura devine în sfârșit neagră. Disciplina astfel dobândită îi va ajuta apoi pe practicanți să-și construiască propria carieră, să-și stabilească obiective și să lupte pentru a le atinge.
Concentrarea
În artele marțiale se pune accentul pe atenție. Copiii se concentrează pentru a învăța noi mișcări și tehnici. Când atenția celui mic este distrasă, instructorii îi vor cere imediat să adopte „poziția de concentrare”. Pe lângă concentrare, auto-disciplina face parte din „lecția” de arte marțiale.
Energie și o stare de spirit pozitivă
Atunci când practicarea artelor marțiale devine o obișnuință vei observa că starea de spirit se îmbunătățește de la o zi la alta. Copii vor fi mai fericiți, mai puțin stresați. Și asta pentru că endorfinele (hormonii fericirii), care se eliberează în corp în timpul solicitării organismului din timpul exercițiilor, rămân în sânge chiar și patru ore de la finalizarea lor. În plus, le oferă un surplus de energie pe durata întregii zile.
Dezvoltarea fizică
Artele marțiale solicită fiecare grupă musculară, îmbunătățește flexibilitatea și echilibrul. În cazul copiilor, sportul contribuie în mod direct la dezvoltarea fizică armonioasă. Acest sport ajută la coordonarea întregului corp și sporește menținerea sănătății sistemului cardiovascular. Artele marțiale cresc îndemânarea, agilitatea, viteza, forța fizică generală și rezistența la efort.
Îmbunătățirea activității sistemului cardiovascular
Se știe că orice formă de mișcare are un impact pozitiv asupra sistemului cardiovascular și implicit ajută la buna funcționare a inimii. S-a observat însă că, de fapt, modul cel mai eficient prin care sistemul cardiovascular poate fi îmbunătățit rapid este prin suprasolicitarea inimii (în mod controlat) așa cum se întâmplă în cazul practicării oricărei forme de arte marțiale.
La World Class găsești programe speciale de antrenamente dedicate celor mici, unde ei vor petrece timp de calitate și își vor crea obiceiuri sănătoase pentru viață.
Pentru a le clădi o sănătate și o imunitate de fier, este nevoie ca părinții să-și încurajeze copiii să limiteze timpul petrecut în fața tabletelor/telefoanelor și să facă o varietate de activități fizice, astfel încât să poată lucra pe toate cele trei elemente: rezistență, forță și flexibilitate, calități fizice care stau la baza unei dezvoltări sănătoase.
Articol redactat în colaborare cu Nicu Stoian, instructor de karate World Class România