În loc să te stresezi inutil despre ce se întâmplă la o clasă de yoga, ține cont de sfaturile de mai jos și bucură-te de experiență.
E perfect OK…
Să porți haine lejere. Pentru că yoga te învață, înainte de toate, să te simți confortabil, este important să porți haine lejere, care nu te strâng sau care nu te încurcă în vreun fel atunci când execuți asanele.
Să respiri zgomotos. La yoga coordonarea respirației cu mișcările este importantă. Iar ca începător este important să te focusezi pe acest aspect. Iar dacă să îți auzi respirația te ajută, atunci fă-o fără să te gândești că îi deranjezi pe cei din jur.
Să stai cu ochii închiși. Mișcările vor devenit mai grele, dar dacă ochii închiși te ajută să te concentrezi mai bine, stai astfel. Până la urmă nu e musai să stai cu ochii pe instructor, încercând să imiți posturile, ci mai degrabă să îl asculți și să aplici sfaturile, într-un mod benefic ție.
Să cazi. Chiar nu e o rușine să nu menții perfect o asană din prima. Perfecțiunea vine în timp. și fără mici eșecuri, nu vei evolua. Așa că ai răbdare și rezultatele nu vor întârzia să apară.
Nu e tocmai OK…
Să forțezi mișcările. Yoga este diferită de alte tipuri de sport, din punctul de vedere al efortului. Nu trebuie să îți forțezi limitele, dacă simți că îți face rău. Scopul este să capeți o stare de bine și să îți asculți corpul, nu să ți-l forțezi.
Să mănânci înainte de clasă. Nu o face cu mai puțin de două ore înainte de clasa de yoga, întrucât stomacul va fi încărcat și corpului îi va fi mai greu să se relaxeze.
Să vorbești cu vecinii. Odată ce a început clasa, cea mai importantă persoană din încăpere ești tu. Trebuie să te concentrezi la ce simți, cum te miști, cum respiri și ce gânduri ai, de aceea, orice interacțiune cu cei din jur este inutilă sau chiar te poate perturba.
Să iei telefonul cu tine. Yoga este perfectă pentru a uita de rutina de peste zi, stres, deadlineuri. Lasă-ți telefonul în vestiar. Chiar nu e momentul să-ți verifici notificările când încerci o asană nouă. Ai suficient timp după.