Iarna, sistemul imunitar are nevoie de ajutoare speciale. Să le aducem, deci, pe cele mai bune.
Lipsă de energie, poftă crescută de mâncare, răceli dese, stare de oboseală? Acestea sunt doar câteva dintre simptomele care îţi dau bătăi de cap în sezonul rece. Ca să le elimini, trebuie doar să incluzi în meniurile zilnice cele mai sănătoase fructe și legume.
Broccoli
Este leguma-regină pe timpul iernii.
Pentru că are un conţinut bogat din vitaminele A și C, acid folic, potasiu și fibre, întărindu-ţi astfel sistemul imunitar. E perfect şi dacă vrei să îți reduci nivelul colesterolului crescut în urma exceselor alimentare.
Caută-l pe cel cât mai crud, verde aprins, fără florete galbene.
Îl poți consuma gătit sau crud, dacă te împaci cu gustul. Câteva condimente și puţină lămâie îl vor transforma într-un prânz perfect.
Sfecla
Odată ce te obișnuiești cu gustul ei, începi să o iubești.
Pentru că are calciu, magneziu, fier, fosfor, acid folic și vitamina C. Pe scurt, nu uita de ea dacă vrei să faci față cu bine efortului fizic sau intelectual și dacă ai nevoie de multă energie.
Caut-o pe cea cât mai crudă și fă-ți provizii substanțiale.
O poţi consuma crudă – s-a demonstrat că un pahar de suc de sfeclă consumat zilnic îți creşte nivelul de energie. Dacă nu îți place crudă, fierbe-o puţin, adaugă ulei de măsline, lămâie şi ai în farfurie o gustare delicioasă!
Varza
A fost şi încă este considerată un aliment salvator.
Pentru că are mulți antioxidanți și cu siguranță te va scoate cu bine din iarnă.
Caut-o pe cea fermă, fără părți uscate sau lovite.
O poți consuma în salate sau chiar ca suc.
Avocado
Este unul dintre cele mai bune produse pe care ni le-a dat natura.
Pentru că are vitamina A, C, E, potasiu, fier și multe fibre şi este o sursă excelentă de grăsimi sănătoase.
Caută-le pe cele care au culoare uniformă și nu sunt lovite.
Îl poți consuma simplu, ca pe un desert, în salate sau îl poţi transforma în guacamole.
Rodia
Acest superfruct trebuie consumat mai ales pe timp de iarnă.
Pentru că, începând cu prima lună de toamnă, este cea mai bună perioadă în care o poți consuma. În plus, are mult potasiu, vitamina C și B6 şi o cantitate foarte mare de antioxidanţi.
Caut-o pe cea mai coaptă – îți vei da seama după cât de moale este.
O poți consuma la micul dejun, în iaurt, cu fibre și miere, în salate sau ca suc.