Exerciții potrivite pentru dezvoltarea forței musculare sunt cele de bază, care implică două sau mai multe articulații. Patru dintre ele îți vor aduce rezultatele dorite.
Genuflexiunile. Pentru dezvoltarea musculaturii coapselor și fesierilor.
Ce obții: Un tren inferior rezistent, masă musculară mai mare, ligamente puternice, ameliorarea echilibrului, întărirea zonei lombare.
Îndreptările. Implică mai multe grupe musculare, antrenându-ți atât partea superioară, cât și cea inferioară.
Ce obții: Stabilitate mai mare a core-ului și o dezvoltare a forței generale, care reprezintă fundația întregului corp.
Împinsul cu bara din culcat. Vizează în mod direct dezvoltarea musculaturii pectoralilor, în mișcare fiind implicați deltoizii și tricepșii brahiali.
Ce obții: Forță la nivelul trenului superior.
Tracțiunile la bară. Este cel mai important exercițiu, dacă vrei să îți dezvolți musculatura spatelui și pe cea a brațelor.
Ce obții: Forță la nivelul părții superioare a corpului și o rezistență mai mare în priza mâinilor.
Costel Rotaru este antrenor personal şi instructor de fitness World Class Plaza și at The Grand.