Sunt motivante, eficiente și distractive. Specialiștii Les Mills îți spun ce alte beneficii mai ai dacă te antrenezi în grup și care e știința din spatele unui astfel de program.
Antrenamentele de forță sunt cea mai simplă cale către un corp puternic, tonifiat și sculptat. Însă, folosirea greutăților în timpul antrenamentelor poate fi intimidantă. Îți pui deseori întrebări de genul: Care sunt cele mai eficiente exerciții? Cum funcționează aparatele cu greutăți? Câte kilograme ar fi indicat să ridic pentru rezultate optime?
Iar dacă alegi antrenamentul individual (ne referim doar la cel pe care îl faci singur, nu cu antrenor), nu numai că ieși din sală fără un răspuns la aceste întrebări, dar și cu un mănunchi de nesiguranță, demotivare și lipsă de concentrare.
Conform studiului „Get Fit Together” realizat de Dr. Jinger Gottschall și Universitatea din Pennsylvania citat de Les Mills, clasele de group fitness sunt cheia succesului când vine vorba de antrenamentele de forță. Rezultatele dovedesc că atunci când te antrenezi cu un grup mai mare de oameni, vei obține rezultate mult mai bune decât atunci când o faci singur. Iată de ce:
Senzația de comunitate pe care ți-o conferă clasele de grup te menține motivat și te face să revii la antrenament. Pe lângă motivația fizică, aceea de a-ți atinge obiectivele, clasele de grup accesează și psihicul, creând un obicei din practicarea sportului cu alți oameni. Personal, mergând constant la aceleași clase, am început să-mi cunosc colegii de antrenament și să-mi facă plăcere să ne antrenăm împreună. Ba chiar unora le-am observat evoluția și m-am întrecut cu ei, fără ca ei să știe.
Antrenamentele de grup îți îmbunătățesc starea de sănătate. În urma studiului, subiecții au fost supuși unor analize generale, iar rezultatele au fost mult mai bune, chiar fără modificări la nivelul alimentației. În plus, corpul ți va remodela, fără să simți că depui vreun efort special pentru asta. De la o clasă la alta, vei evolua și-ți vei depăși limitele, în compania colegilor de de antrenament.
Creează dependență. Bryce Hastings (Les Mills Head of Research) oferă ca exemplu clasa de BODYPUMP, care combină exerciții alese cu atenție cu muzica motivantă și instructori inspiraționali. „Atunci când te antrenezi cu un grup de oameni, există o energie colectivă în sală. Această energie creează motivație și reprezintă o provocare. Este o experiență care creează dependență și care te va face să revii la clasele de grup de fiecare dată.”
Ai venit? Ai lucrat? Ți-a plăcut? Ai revenit? Așteaptă-te la rezultate.
Foto: Les Mills