Termenul de circuit desemneaza ceva ce se întamplă ciclic. În cazul clasei “Circuit”, ciclul constă într-o suită de exerciții, alese după liberul arbitru al instructorului care se execută contra cronometru, într-un interval de timp ales tot de instructor. Între intervalele de execuție ale exercițiilor, există niște intervale fixe, mai scurte, de recuperare. Se organizează câte o stație de lucru pentru fiecare exercițiu în parte, iar participanții trec pe rând, în cerc, pe la fiecare stație, ajungând astfel ca fiecare dintre ei să execute toate exercițiile din circuit. În general, instructorii aleg pentru stațiile de lucru atât exerciții de tonifiere pentru principalele grupe musculare, cât și exerciții cardio și/sau de echilibru. În felul acesta se creeaza un antrenament complet și complex, foarte antrenant, datorită dinamicii continue create de plimbatul pe la fiecare stație de lucru, interactiv și distractiv.
La finalul unui circuit complet, care poate fi alcătuit din 5-10 exerciții, se dă un moment de recuperare mai lung, iar apoi circuitul se reia de înca 2-3 ori, în funcție de cât de lung sau scurt este. El se poate relua exact în aceeași formulă sau se pot da niște opțiuni puțin mai dificile ale acelor exerciții ce au compus circuitul inițial, creând astfel progresii și facând clasa accesibilă unui public variat din punct de vedere al nevoilor, capacităților, formei fizice și obiectivelor participanților.
Din punct de vedere al echipamentului, la o clasa de tip circuit se pot folosi: greutatea corpului, greutăți libere (gantere sau discuri), bară cu discuri, benzi elastice, step, BOSU și saltea.
Beneficii:
- antrenament al întregului corp, care poate conține atât parte de forță și tonifiere, cât și cardio, core, echilibru și flexibilitate.
- intensitatea poate fi controlată de participant, prin viteza de execuție, amplitudinea mișcărilor și greutățile cu care lucrează.
- efectul EPOC (excess post-exercise oxygen consumption) – cantitatea de oxigen care trebuie readusă în rezervele corpului în urma unui antrenament intens, proces pentru care corpul consumă calorii pană la 72h post-antrenament, ceea ce duce la accelerarea metabolismului – o armă foarte importantă în lupta pentru pierderea în greutate.
- efect antistres.
Articol redactat de Alexandra Anastasiu, Manager Group Fitness, World Class Romania.