Vara și înotul sunt perechea perfectă! Temperatura este în creștere, iar școala s-a terminat, așadar nu există un moment mai bun pentru ca cei mici să învețe să înoate. Gândul de a te scufunda într-o piscină este ispititor, atât pentru sportivii de performanță, cât și pentru înotătorii amatori.
Vara este un moment excelent pentru copii pentru a-și îmbunătăți abilitățile de înot. Cu vacanța în plină desfășurare, nu ne putem gândi la un motiv pentru a nu face mișcare. Înotul regulat, indiferent de anotimp, înseamnă un stil de viață sănătos pentru copilul tău, atât de necesar pentru a-și asigura o sănătate puternică pe termen lung.
Iată 5 beneficii ale cursurilor de înot ce îi poate ajuta pe cei mici să adopte un stil de viață activ pe termen lung:
- Înotul ajută la construirea relațiilor
Înotul îmbunătățește abilitățile sociale. Chiar dacă cel mic are prieteni la școală, copilul are nevoie și de prieteni în afara mediului de învățământ, iar mersul la bazinul de înot poate să îl ajute să cunoască alți copii de vârsta lui. Având în vedere că socializarea este un punct-cheie al dezvoltării micuțului trebuie să previi izolarea și să îl îndemni să aibă o viață socială încă de la o vârstă fragedă.
- Înotul îi menține pe copii activi
Copiii iubesc zilele în care nu merg la școală, iar vacanța de vară îi relaxează și îi umple de bucurie. Având mult mai mult timp liber, poate fi tentant pentru copii să petreacă multe ore în fața televizorului sau a tabletei. Înotul este o modalitate excelentă de a le oferi copiilor exerciții fizice într-o eră a gadgeturilor electronice. Joaca în apă este întotdeauna atrăgătoare pentru copii, iar înotul combină distracția și învățarea. De asemenea, îmbunătățește sistemul cardiac și respirator, pe lângă creșterea rezistenței și îmbunătățirea echilibrului și a posturii.
- Înotul te învață munca în echipă
Pe lângă faptul că cei mici învață să își facă prieteni noi, practicarea înotului încurajează spiritul de echipă fără a compromite individualitatea. Învățând împreună și concurând unul împotriva celuilalt într-o manieră sportivă îl învață pe copil lecții de viață valoroase.
- Înotul îmbunătățește sănătatea mintală
S-a dovedit că înotul ameliorează stresul, anxietatea și depresia. Pentru unii, a fi într-o piscină este la fel de relaxant ca un curs de yoga. Atunci când înotați, mintea și corpul trebuie să fie sincronizate, iar această conexiune permite minții să se stabilizeze și să se concentreze asupra prezentului. Cursurile de înot pe tot parcursul anului le oferă copiilor încrederea de care au nevoie pentru a se confrunta cu situații necunoscute, având în vedere că aceștia lucrează în mod constant la depășirea temerilor și a nesiguranței.
- Înotul regulat înseamnă progres
Ca orice altă competență, prin practică ajungi la performanță. Iar antrenamentul regulat este singura modalitate de a deveni mai bun. Sesiunile întrerupte sau cursurile de scurtă durată nu vor face decât să afecteze dezvoltarea abilităților, cel mic va fi întotdeauna cu câțiva pași înapoi în progresul său, deoarece este o activitate pe care nu o practică în mod constant.
Înotul are beneficii enorme pentru minte și corp, dar singurul mod de a cultiva și de a profita de toate lucrurile uimitoare pe care această activitate le poate oferi este să te angajezi într-o experiență pe termen lung. Permițându-le celor mici să urmeze cursuri de înot pe tot parcursul anului îi va face, fără îndoială, înotători mai buni și copii mai fericiți.
Fie că îți doreșți să înveți sau să îți perfecționezi stilurile de înot, fie că vrei să̆ te bucuri de relaxare la piscină, World Class are cea mai mare rețea de piscine din România! Aici vei găși instructori și antrenori de înot specializați și o atmosferă de vacanță în care vei putea petrece, oricând îți doreșți, momente binemeritate de deconectare.
Sursa: https://davinasswimhouse.com/5-benefits-of-year-round-swimming-lessons-for-kids/