În contextul informaţiilor îngrijorătoare privind o posibilă creştere a TVA pentru sălile de sport şi cluburile de health & fitness de la 5% la 19%, RomaniaActive, Asociaţia Română a Industriei de Health&Fitness, trage un semnal de alarmă cu privire la consecinţele negative uriaşe pe care o astfel de decizie le-ar putea avea. Accesibilitatea serviciilor sportive şi de fitness este esenţială pentru îmbunătăţirea sănătăţii fizice şi mentale a populaţiei.
Mai jos găsiți petiția înaintată prin intermediul RomaniaActive, organizația care reprezintă interesele industriei de health & fitness din România și al cărei membru fondator este World Class Romania:
O rată mai mare a TVA pentru abonamentele şi serviciile de sport, sănătate şi fitness ar putea duce la o scădere a participării populaţiei la exerciţiile fizice regulate, făcând mai dificilă menţinerea unui stil de viaţă sănătos pentru români. O astfel de decizie injustă ar avea repercusiuni grave asupra sănătăţii şi bunăstării naţiunii noastre şi este de o importanţă maximă să fie reconsiderată.
„Creşterea TVA de la 5% la 19% va determina o scumpire semnificativă a abonamentelor pentru serviciile de health & fintess şi a accesului la facilităţile sportive, iar acest lucru îi va descuraja pe români să ducă un stil de viaţă activ şi sănătos. Progresul înregistrat până acum în promovarea unei populaţii mai sănătoase prin sport şi activitate fizică regulată va stagna, cu consecinţe negative pe termen lung asupra sănătăţii publice, unde, din păcate, vom vedea o creştere a cheltuielilor. Prevenţia este întotdeauna pe primul loc în orice economie sănătoasă!
RomaniaActive susţine operatorii de săli de sport şi fitness din România, cei peste un milion de membri activi, copii, tineri, familii, şi antreprenori. Antreprenorii sunt investitorii şi constructorii acestei naţiuni. Au nevoie să fie susţinuţi, nu suprimaţi!
Exerciţiile fizice regulate se numără printre cele mai importante măsuri preventive împotriva multor boli cronice care reprezintă o povară reală asupra costurilor de sănătate publică! Reprezintă o necesitate şi o prioritate să menţinem serviciile de activitate fizică accesibile pentru mai mulţi români!”, a declarat Kent Orrgren, Preşedintele RomaniaActive.
Trebuie să continuăm să susţinem politicile de reformă a sănătăţii din România! Spunem NU TVA-ului de 19% pentru sport şi fitness!
Până în prezent, reglementările privind reforma în domeniul sănătăţii din România au prioritizat importanţa prevenirii bolilor şi îmbunătăţirea calităţii vieţii cetăţenilor. Este esenţial ca factorii de decizie să recunoască aceste beneficii pe termen lung şi să prioritizeze iniţiativele care încurajează activitatea fizică, nu doar în timpul crizelor, cum a fost cazul pandemiei de Covid, ci ca parte continuă a politicii de sănătate publică.
RomaniaActive avertizează că creşterea TVA pentru industria fitnessului va submina aceste politici importante, făcând mai dificilă promovarea sănătăţii şi a bunăstării în rândul populaţiei noastre.
Este recunoscută, în prezent, necesitatea adoptării unor măsuri fiscale de redresare bugetară, dar în acelaşi timp este crucial ca factorii de decizie să prioritizeze bunăstarea populaţiei şi beneficiile pe termen lung ale unui stil de viaţă activ şi combaterii sedentarismului prin cele mai eficiente mijloace. RomâniaActive îndeamnă guvernul să reconsidere o eventuală creştere drastică a TVA pentru industria de activitat fizică şi fitness şi să conlucreze pentru a găsi o soluţie mai echitabilă.
Milioane de cetăţeni activi ar fi afectaţi de decizia de a creşte TVA pentru sport şi fitness.
În prezent, în România există peste un milion de membri activi ai cluburilor de fitness. Este important să continuăm să creştem acest număr pentru a promova o naţiune mai sănătoasă. Este evident că o creştere a TVA-ului pentru serviciile de fitness ar face scumpi, de fapt, beneficiile vitale pentru bunăstarea fizică şi mentală, pe care exerciţiile fizice regulate le oferă indivizilor şi familiilor. O astfel de decizieameninţă să descurajeze mulţi oameni să ducă un stil de viaţă sănătos şi activ, punând în pericol sănătatea generală a societăţii şi, în cele din urmă, sănătatea economiei româneşti.
Românii au nevoie de serviciile de sport, sănătate şi fitness accesibile!
RomaniaActive crede cu tărie că serviciile de fitness şi wellness ar trebui să fie accesibile şi disponibil pentru toţi cetăţenii români. O creştere bruscă şi semnificativă a TVA ar contrazice direct acest obiectiv şi ar crea o barieră financiară inutilă pentru oportunităţile de sănătate şi fitness. Este o responsabilitate comună a naţiunii să prioritizeze sănătatea cetăţenilor, iar această decizie ar submina toate eforturile făcute până acum în acest sens.
Prevenţia este esenţială! Exerciţiile fizice regulate ajută la prevenirea şi tratamentul celor mai prevalente boli cronice din lume! Exerciţiul este medicament! Până în 2030, lipsa exerciţiilor fizice va fi o cauză majoră a peste 500 de milioane de cazuri noi de boli cronice şi tulburări mintale la nivel global, costând guvernele lumii peste 27 de miliarde de dolari!
RomaniaActive acţionează ca o forţă unită şi obţine rezultate semnificative pentru a ajuta la reducerea costurilor legate de sedentarism şi la îmbunătăţirea sănătăţii românilor. Rolul activităţii fizice este crucial pentru sănătate! Este dovedit că exerciţiile fizice regulate contribuie la:
- Reducerea incidenţei şi mortalităţii cardiovasculare
- Reducerea incidenţei multor tipuri de cancer
- Reducerea riscului de demenţă
- Îmbunătăţirea calităţii vieţii
- Reducerea riscului de obezitate
- Prevenirea şi reducerea progresiei diabetului de tip 2 (Sursa: https://www.exerciseismedicine.org/eim-research0/physical-activity-health-impact/)
Industria sănătăţii şi fitnessului trebuie să fie considerată esenţială, deoarece beneficiile pe care le aduce sunt uriaşe! Este un lucru pozitiv faptul că TVA nu va fi modificat pentru tratamentele medicamentoase, dar prevenţia vine întotdeauna pe primul loc şi ştim cu certitudine, susţinuţi de numeroase studii medicale şi de poziţia Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, că exerciţiile fizice regulate fac parte din prima linie în prevenirea şi chiar din tratamentul unor dintre cele mai prevalente boli cronice: diabetul, bolile de inimă şi obezitatea!
Prevenţia este fundamentul unei naţiuni sănătoase şi a unei economii sănătoase. Prin creşterea TVA pentru serviciile de fitness, împiedicăm capacitatea noastră de a combate aceste probleme de sănătate.
RomaniaActive face apel la acţiune: Este o necesitate să menţinem TVA-ul pentru cluburile de sport şi fitness la un nivel care nu va afecta stilul de viaţă sănătos şi activ al românilor! Sănătatea şi prevenţia nu pot fi amânate!
„Cerem Guvernului României, Ministrului Sănătăţii şi Preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Sport să prioritizeze sănătatea naţiunii. O rată de 19% a TVA-ului va avea consecinţe negative grave atât asupra industriei, cât şi asupra viitorului sănătăţii din România.
RomaniaActive şi membrii săi se angajează să promoveze o naţiune fizic activă şi sănătoasă. Vă îndemnăm să luaţi în considerare importanţa activităţii fizice, a sănătăţii şi a fitnessului în societatea noastră. O creştere semnificativă a TVA-ului pentru serviciile de activitate fizică şi fitness ar afecta nu doar industria, ci şi copiii, tinerii, familiile şi antreprenorii care depind de ea.
Pentru viitorul unei Românii sănătoase, spunem NU creşterii TVA pentru serviciile de sport şi fitness şi DA unei naţiuni mai active şi mai sănătoase!”, au continuat reprezentanţii Asociaţiei RomaniaActive.
Pentru mai multe informaţii despre acest subiect şi despre RomaniaActive, vă rugăm să accesaţi: www.romaniaactive.ro.