Am fost concepuți pentru a ne mișca, pentru a alerga, a sari, a ridica și a transporta! Așa că avem nevoie să păstrăm obiceiul zilnic de a face exerciții fizice care să consolideze modelele noastre de mișcare naturală!
Din cauza epidemiei de coronavirus, suntem nevoiți să reducem deplasările, să stăm acasă și să socilizăm de la distanță. Din păcate, aceste restricții perturbă inevitabil activitățile de zi cu zi pentru zeci de milioane de oameni și pot avea consecințe negative nedorite. Potrivit unui studiu publicat de The Journal of Sport and Health Science, „Boala Coronavirus (COVID-19): nevoia de a menține o activitate fizică regulată în timp ce luați măsuri de precauție”, este foarte probabil ca șederea prelungită la domiciliu să genereze comportamente sedentare: petrecerea unui timp îndelungat pe scaun sau în poziție culcată pentru a lucra, a juca jocuri video, a privi la televizor, a utiliza telefoane mobile.
Obiceiurile sedentare generează un risc crescut de declanșare a unor boli, precum și agravarea acestora, în cazul unor afecțiuni cronice deja existente. Prin urmare, avem motive puternice să continuăm activitatea fizică acasă pentru a rămâne sănătos și pentru a menține funcția optima a sistemului imunitar.
Conform aceleiași publicații, exercițiile fizice făcute acasă ajută la evitarea contaminării virale și la menținerea unei forme fizice sănătoase. Printre cele mai bune antrenamente recomandate: exerciții de forță, antrenamente pentru echilibru și stabilitate, exerciții de stretching sau o combinație a acestora, în funcție de preferințe.
Să rămânem acasă este cea mai bună decizie pe care o putem lua pentru siguranța noastră și a celor dragi și pentru a contribui la prevenirea răspândirii coronavirusului pe scară largă. Însă trebuie să fim conștienți că șederea prelungită la domiciliu poate genera anxietate și depresie, care, la rândul lor, pot duce la un stil de viață sedentar recunoscut ca fiind declanșatorul unei serii de afecțiuni cronice. Trebuie să vă reamintiți zilnic că menținerea activității fizice regulate și obișnuința de a participa regulat la clase de fitness online, în mediul sigur de acasă, sunt vitale pentru o viață sănătoasă în timpul pandemiei de coronavirus.