Ți-am făcut o listă cu 7 alimente care te vor menține sănătos toată iarna – află ce beneficii au și cum să le „conservi”.
Afine
De ce să păstrezi afinele pe timp de iarnă? Pentru că, mai ales iarna, ai nevoie de mulți antioxidanți și vitamina C, elemente pe care le găsești din plin în afine. În plus, pe viscol și zăpadă cu siguranță nu le vei găsi prea ușor (sau nu la prețuri decente). Congelează-le acum și bucură-te mai multe luni de ele. Spală-le, strecoară-le printr-o sită din plastic (pentru a evita oxidarea) și pune-le în pungi mici (cât pentru o porție) din plastic. Ține-le în congelator și scoate-le când ai poftă de un smoothie sănătos.
Vișine
La fel ca afinele, sunt o sursă excelentă de antioxidanți și de vitamina C. Ca să te bucuri de beneficiile lor, spală-le, uscă-le și pune-le în pungi de plastic.
Nuci
Sunt o sursă importantă de vitamine, minerale, acizi grași nesaturați și o mulțime de alte substanțe utile pentru memorie. Poți să le mănânci fie simple (câteva nuci în fiecare zi te ajută să ai o inimă mult mai sănătoasă), fie în iaurt, fie să le presari în salate. Iar pe timp de iarnă, păstrează-le în pungi de hârtie, într-un spațiu lipsit de umiditate, pentru că mucegăiesc foarte ușor.
Vinete
Pe lângă gustul delicios în varianta lor coaptă, vinetele au și acid clorogenic, ceea ce le face instrumentele perfecte în lupta împotriva colesterolului, a microbilor și a îmbătrânirii. În plus, sunt și o sursă minunată de fibre. Coace-le, îndepărtează-le coaja, pune-le în pungi de plastic și ține-le la congelator.
Sparanghel
Această legumă îți oferă mult potasiu și cantitatea de fibre necesară pentru o digestie bună. Ca să ai sparanghel proaspăt și iarna, opărește-l numai trei minute, apoi lasă-l la răcit. Ambalează-l în pungi de plastic sau cutii care se închid foarte bine, tot din plastic, pentru a evita oxidarea, apoi congelează-l.
Ardei
Doar doi ardei pe zi îți asiguri doza necesară de Vitamina C, ceea ce transformă această legumă în cel mai bun prieten al sistemului tău imunitar. Taie-l în fâșii cât mai subțiri, pune-l în caserole din plastic și ține-l în congelator, în loc să-ți cumperi diverse arome sau substituți artificiali.
Dovlecel
Nu vei găsi tot anul, în supermarket, cei mai buni dovlecei. Și, pentru că ei au multe fibre și suficient de puțin sodiu – o combinație ideală pentru o digestie sănătoasă –, merită să îi consumi cât mai des. După ce îi cureți, taie-i în bucățele, opărește-i numai trei minute, apoi congelează-i. Nu îi ține în congelator mai mult de trei luni însă, pentru că riscă să își piardă din proprietăți.