Febra musculară sau efectul de durere musculară întârziată (DOMS – delay onset muscle soreness) apare ca urmare a microtraumatismelor provocate de antrenament. Nu este un indicator de performanță, adică nu este necesară pentru a declara un antrenament eficient. Poate apărea ca urmare a unui antrenament intens, dar și atunci când nu te încălzești suficient, dacă nu ai musculatura suficient de bine hidratată sau dacă schimbi tipul de solicitare prin introducerea unor exerciții noi.
Profită de durere
Când vine vorba de creșterea performanțelor, febra musculară are și părțile ei benefice. Supus unui stres nou sau mai intens decât de obicei, organismul reacționează prin durere musculară, dar și prin activarea sistemelor de adaptare la efort. Acestea ajută mușchii să devină mai puternici prin supracompensare – de exemplu, dacă azi ridici 10 kilograme, la următorul antrenament vei putea ridica 11 kilograme, pentru că organismul le-a „dictat” mușchilor să fie mai rezistenți.
Recuperează-te rapid
Pentru a ajuta musculatura să își revină în urma efortului intens, este bine să ții cont de următoarele sfaturi:
– ia după antrenament două grame de vitamina C, pentru a reduce stresul oxidativ;
– bea multă apă;
– mănâncă mai alcalin (legume verzi, citrice);
– dormi minimum opt ore pe noapte.