Ai avut un stil de viață activ cu un program de exerciții fizice regulate sau chiar antrenor personal și ai reușit să obții forma fizică mult dorită, însă la un moment dat ai fost nevoit să întrerupi rutina de fitness.
Poate a intervenit o vacantă mai lungă sau au fost sărbătorile sau pur și simplu ai avut un program mai încărcat decât de obicei. Fără să-ți dai seama, realizezi că au trecut săptămâni, luni sau chiar ani de când nu te-ai mai antrenat.
Îți sună familiar acest scenariu? Cu siguranță nu ești singurul care se confruntă cu genul acesta de situație. Uneori să revii la sala de fitness după o perioadă lungă de pauză, poate fi o adevărată provocare. Știm cu toții cât de greu este atunci când ne propunem să facem prea multe și ajungem să facem prea puține.
Experții în health & fitness ne recomandă să ne facem un plan de antrenament pe termen lung. Perseverența și disciplina constituie cheia succesului pentru atingerea obiectivelor de fitness. Un antrenor personal este alegerea ideală, deoarece îți construiește un program personalizat în funcție de nivelul tău de fitness și știe să te motiveze să continui.
Dacă te-ai plictisit de rutina ta de antrenament, încearcă să schimbi ordinea exercițiilor și să ai parte de cât mai multă diversitate. Poți încerca un antrenament full body, unul funcțional, sau să participi la clasele de group fitness. Există stimuli în orice formă de mișcare, trebuie doar să încerci, poate vei descoperi noi pasiuni care vor rămâne pe termen lung.
Iată câteva programe de antrenament la sala de fitness, care îți vor ușura situația:
Greutățile le puteți alege în funcție de condiția fizică, iar numărul de repetări poate varia între 5 și 20. Important este să începeți încet și sigur pentru a nu exista riscul unor accidentări și pentru a avea o evoluție progresivă.
Program de antrenament funcțional
- tracțiuni la bară x 3 seturi
- flotări la paralele x 3 seturi
- genuflexiuni cu haltera x 3 seturi
- ramat la bară x 3 seturi
- flotări la sol x 3 seturi
- mers fandat cu gantere x 3 seturi
Dacă obiectivul tău este să-ți remodelezi corpul, răspunsul este simplu: mai multă muncă aduce o răsplată mai mare. O dietă adecvată și un somn odihnitor pot fi noile obiceiuri sănătoase de care ai nevoie pentru a menține această rutină pe termen lung. Un antrenor personal te va ajuta să îți menții interesul și motivația pentru noul tău stil de viață mai active și mai sănătos.
Program de antrenament pentru creșterea masei musculare
- aparat fluturări pentru piept x 4 seturi/15 repetări
- împins înclinat la piept cu gantere x 3 seturi/8 repetări
- dips x 3 seturi/12 repetări
- aparat de împins la piept x 4 seturi/20 repetări
- extensii cu gantera de triceps unilateral x 3/10 repetări
- extensii de triceps cu funia la scripete x 3/10 repetări
Program de antrenament pentru pierderea în greutate
- mers fandat x 4 seturi/12 repetări
- genuflexiuni cu săritură x 3 seturi/20 repetări
- flotări lente x 3 seturi/12 repetări
- presa militară x 4 seturi/8 repetări
- genuflexiuni cu flexii pentru biceps x 3 seturi/12 repetări
- îndreptări cu gantere x 4 seturi/12 repetări
Acestea sunt exerciții de bază care nu trebuie să lipsească din antrenamentul tău la sala de fitness, dacă obiectivul tău este să te menții sănătos și în formă. Executate corect, în contextul unui stil de viață echilibrat și a unei diete adecvate, ele îți vor aduce rezultate în timp.
Articol redactat în colaborare cu Florea Mihai, antrenor personal World Class Pipera Plaza.