Ți-e poftă de alimente pline de calorii după ce ai petrecut până în zori? Alege dintre aceste gustări ideale pentru silueta ta.
Sparanghel
Este un aliat bun împotriva alcoolului, fie consumat înainte de a începe să bea, fie în timpul, fie după. Asta pentru că e bogat în enzime care anihilează efectele alcoolului din organism. Practic, îţi ajută stomacul să îl „dizolve”.
Tapas cu brânză de capră
Indiferent ce te-ai decis să mănânci pentru a-ți reveni după petrecere, încearcă următorul aperitiv: pâine integrală prăjită cu brânză de capră, nucă și rucola. Îți va ridica nivelul glicemiei considerabil, este o gustare mega-gustoasă, iar nucile sunt grăsimi sănătoase. Ca variantă, poți înlocui pâinea cu biscuiți integrali.
Cartofi dulci
Dacă e să ne luăm după americani, cartofii dulci la cuptor sunt, de asemenea, o idee bună când vine vorba de un meniu antimahmureală. Poți folosi cimbru, rozmarin, fulgi de chili, pătrunjel, busuioc, usturoi sau orice alt condiment preferi.
Ou fiert
În loc să stai la coadă la fast-food, mai bine îți domolești pofta de mâncare cu ceva mai sănătos, cum ar fi un ou – consumat fiert sau omletă. Oul este plin cisteină, un amino-acid care te scapă de toxine mai repede. În plus, are și multe B-uri, care, spun studiile, te ajută să reduci efectele mahmurelii.
Fructe de pădure
Sunt o gustare numai bună pentru mahmureală din două motive. În primul rând, au foarte multă vitamina C, ceea ce te ajută să te energizezi, și, mai important, sunt alcaline, iar în astfel de momente este necesar să eviți cu orice preț produsele acide. Așa că, dacă te gândeai să mănânci portocale, mai bine înlocuiește-le cu afine, mure sau alte fructe de pădure.
Banane
Consumate imediat cum te trezești, bananele te pot ajuta să-ți reechilibrezi nivelul de electroliți din organism și să-ți refaci stocul de potasiu, de care ai nevoie ca să scapi de starea de amețeală. În plus, bananele au și grijă de stomacul tău.
Apă de nucă de cocos
După cum bine știi, alcoolul este ca un burete care îți consumă toată apa din organism, deshidratându-te. Așa apar durerile de cap și senzația de amețeală de care poți scăpa dacă te hidratezi cum trebuie. În afară de apă plată, o poți încerca și pe cea din nuca de cocos, pentru că e plină de potasiu – pe care sigur l-ai pierdut, dacă ai uitat numărul paharelor.
Sucuri din fructe
Fructoza îți dă energie și grăbește procesul prin care organismul scapă de alcool. Un suc natural din grapefruit (care nu este acid), morcov și ghimbir ar trebui să te scape de privirea încețoșată și să facă pereții ceva mai stabili în jurul tău.