Un exercițiu ideal, general-valabil nu există, eficiența stabilindu-se în funcție de capacitățile tale. Deși acestea din urmă se pot dezvolta, totul depinde de factori precum sexul, vârsta, starea ta de sănătate sau trecutul medical.
Pentru a evita durerile de după antrenament, important este să nu sari peste sesiunile de stretching static de la finalul exercițiilor. Menține poziția cel puțin 30 de secunde și inspiră și expiră profund. Astfel, vei elimina tensiunile din corp și stresul mental.
De asemenea, poți încerca diferite exerciții care s-au dovedit eficiente.
- Din poziția culcat pe spate, ține brațele întinse în lateral și tălpile pe sol. Pune o gleznă deasupra genunchiului opus și las-o să cadă în lateral.
- Din aceeași poziție, ridică talpa de pe sol și proptește-o pe perete – el îți va oferi rezistența pentru a putea întinde fesierul piciorului care stă cu glezna deasupra genunchiului.
- Tot din culcat pe spate, cu brațele întinse în lateral, îndoaie genunchii, astfel încât gambele să fie paralele cu solul. Lasă-le să cadă spre stânga, apoi spre dreapta, menținându-le lipite.
- Rămâi pe spate, întinde picioarele și proptește-le de un perete; acest lucru va facilita circulația în zona sacro-lombară. Nu te speria dacă simți amorțeală în picioare, pentru că e normal.
Acestea sunt câteva dintre exercițiile care te pot ajuta să scapi de disconfort. Dar este extrem de important să ceri sfatul unui instructor, fizioterapeut ori osteopat.
Răzvan Iliescu este antrenor personal la World Class America House