Două generații și o singură pasiune – aceea pentru sport. Mădălina și Andreea Puchiu ne-au povestit cum activitățile fizice le-au transformat nu doar corpul, ci și mintea.
Mădălina, 39 de ani, și Andreea, fiica ei de 17 ani, vin la sală împreună de ani buni. Însă relația cu sportul a început în cazul amândurora chiar din primii ani de viață. Mădălina a făcut în copilărie înot de performanță, timp de 10 ani, iar Andreea, la 10 ani a doborât primul record național la 50 m spate, bazin lung, record deținut de Camelia Potec. Acum Andreea este campioană Balcanică și are multiple titluri de Campioană Națională la Juniori I&II, dar și de Campioană Națională la Senioare.
Sportul le-a apropiat, le ajută să se relaxeze și să se simtă bine. Cel mai bun sfat al Mădălinei, mamă a două fete (Andreea, 17 ani, și Ingrid, de 14 ani), este ca mămicile să nu renunțe la mișcare. „Când ai copil mic și familie, ajungi să te implici doar în activitățile casnice și să spui că nu ai timp pentru sport.” Ea a reușit, iar acest lucru a făcut-o fericită atât pe ea, cât și întreaga familie. Și pentru că o vedem des la sală cu fiica ei cea mare, am vrut să aflăm mai multe despre relația lor cu sportul.
Când ai început să mergi la sală?
Mădălina: Am făcut sport de când mă știu – înot, tenis, schi, patinaj, jogging. Eram însărcinată în șapte luni cu Andreea, fata mea cea mare, și am jucat tenis. După ce am născut, cum m-am întors de la spital, m-am apucat să fac exerciții fizice acasă. La World Class vin de 7-8 ani și am devenit dependentă.
Andreea: Când am împlinit nouă ani, cu puțin timp înainte de a demara la World Class programul Kids Fit. Diana Oprea, fostă campioană Mondială la Fitness, a fost cea cu care am lucrat la început, atât eu, cât și sora mea, Ingrid, care a devenit vice-campioană Europeana la Fit Kid (Islanda 2008).
Care e relația ta cu sportul?
M: Dacă nu fac sport, nu sunt eu. Sportul îmi dă energie, mă eliberează de energiile negative și mă menține în formă. Cea mai mare plăcere este să vin la sală însoțită de fetele mele, Andreea, 17 ani, și Ingrid, 14 ani, și să facem sport împreună.
A: Sportul m-a ajutat să mă dezvolt armonios fizic, mental, dar și social.
Care e clasa sau antrenamentul preferat?
M: Cycling-ul.
A: Cycling, Metabolic și Grit.
Când te antrenezi, care e melodia care te pune mereu în mișcare?
M: Love Runs Out, One Republic.
A: Into Battle, Ensiferum.
Cum reușești să-ți faci timp pentru sport?
M: Dacă îți dorești cu adevărat, îți faci timp. Este adevărat că uneori cei din jur îți pot reproșa că le aloci prea puțin timp, dar, cine îți este alături cu adevărat, va înțelege că sportul este important pentru tine.
A: Sunt elevă în clasă a X-a B la Colegiul German Goethe și programul școlar e foarte încărcat. La 8:30 îmi încep antrenamentul în apă, iar după ore, vin la World Class.
Cum arată un meniu zilnic de-al tău?
M: Mănânc foarte multe fructe și legume, dar mai fac și excese la carbohidrați în anumite zile. La acest aspect ar trebui să mai lucrez.
A: Dimineața, mănânc lapte cu cereale. În timpul antrenamentului de natație, beau ceai cu miere și lămâie. După antrenament, înainte de a merge la școală, mănânc friptură cu salată sau paste, iar la școală iau un fruct și un baton cu ovăz. Seară mănânc pește sau grătar cu salată.
Cel mai sănătos preparat pe care îl savurezi mereu cu plăcere:
M: Ananasul.
A: Peștele este unul din preparatele mele preferate, dar fresh-ul de portocale este nelipsit din meniul zilnic.
Cel mai mare viciu?
M: Dependența de sport poate fi considerată un viciu de cei din jur.
A: Internetul și Facebookul.