Când intri în sală antrenorul îți spune cum să îți reglezi bicicleta și cum să stai corect pe ea. Însă mai sunt câteva informații care îți vor salva… fundul (la propriu și la figurat) la aceste clase.
1. Poartă pantaloni speciali
Altfel, o să te doară fundul. Și nu mă refer durerea cauzată de febra musculară. Dacă nu ai mai făcut niciodată cycling, atunci nu merge la prima ta clasă fără pantaloni speciali (genul celor cu burețel, cum sunt cei de aici) sau fără husă pentru șa. Nu contează că ești femeie sau bărbat – disconfortul apare oricum. Din fericire, se întâmplă doar la primele 2-3 clase, apoi corpul se obișnuiește. Însă, dacă te echipezi corespunzător, vei scăpa de orice grijă.
2. Ia-ți prosop
Chiar dacă ești genul pe tricoul căruia sportul nu lasă nicio urmă, la cycling s-ar putea să ai surprize. Gândește-te că pe lângă pedalat, s-ar putea și să cânți sau să țipi (sunt multe clase cu o astfel de atmosferă), iar atunci efortul tău va crește. Sau să nimerești pe lângă un entuziast care se va stropi cu puțină apă. Un prosop chiar nu o să îți strice. Sau ia-ți șervețele de hârtie, dacă preferi varianta asta.
3. Bea apă minerală (în loc de plată)
Știi bine că atunci când te antrenezi, corpul tău pierde prin transpirație minerale, sodiu și potasiu. Tocmai de aceea ar fi bine nu doar să te hidratezi, ci și să te… remineralizezi. Altfel spus, bea apă minerală în loc de plată. Primul sortiment are cantități mai mari de minerale, sodiu și potasiu. O altă variantă ar fi băuturile pentru sportivi, dar lor ar fi bine să le verifici etichetele înainte să le iei – unele au cantități prea mari de carbohidrați.
4. Stai pe al doilea rând de biciclete
Pe primul, de obicei, stau cei avansați și dacă te așezi printre ei, nu vei fi tocmai avantajat când vei pierde ritmul. Pe ultimul rând îți va fi greu să vezi toate mișcările antrenorului și te vei demotiva mai ușor. Îți râmâne rândul doi, undeva prin centru și crede-ne, e perfect!