5 zile în care pasiunea ta pentru auto-moto ajunge la accelerație maximă.
Salonul Auto-Moto deschide oficial sezonul evenimentelor auto-moto din România, miercuri, 20 aprilie, în Piața Constituției! Evenimentul cel mai așteptat de către toți pasionații de cai putere debutează pe 20 aprilie în Piața Constituției, începând cu orele 12.00. Conferința de presă va fi organizată începând cu orele 10.00. Preț de 5 zile, în perioada 20-24 aprilie.
Maratonul AUTO – MOTO din Piața Constituției începe miercuri 20 aprilie cu prima zi, în care vei putea admira noutăți expuse la Geneva, o mulțime de biciclete, trotinete, Segway, în special modele electrice de ultimă generație, oferte speciale de Paște din partea Școlilor de Șoferi auto-moto, asigurări, motociclete și accesorii.
Maratonul continuă joi, 21 aprilie, tot în Piața Constituției, cu oferte la toate exponatele prezente, atât din partea dealerilor, cât și a importatorilor. Zilele de miercuri și joi sunt zilele cele mai potrivite să vii pentru a vedea noutățile. Începând de vineri, 22 aprilie, adrenalina se instalează în Piața Constituției, deoarece pe lângă sesiuni Black Friday la accesorii, seara, începând cu orele 22.00 traficul se închide pe Bdul Libertății și Bdul Unirii.
Mai mult, va fi amenajată cea mai mare zonă de Drift din istorie, cu piloți veniți inclusiv din Europa (Bulgaria, Ungaria și Italia). În plus, aproape 200 de mașini tunate – din București și din toată țara – vor face spectacol de culoare și sunet, dar mai ales de cai putere. Motocicliștii sunt așteptați cu acces gratuit pentru ei și pentru însoțitor, în zona special amenajată pentru socializare și concursuri, iar la 14.00 sunt invitați în Parada Moto Slowriders.
Toți vizitatorii care vin la Salonul Auto-Moto sâmbătă, 23 aprilie, și duminică, 24 aprilie, se vor bucura de un tuning-show, drift-taxi drive cu Titi Aur, transport gratuit din Piața Constituției oferit de Uber, magneți foto cu hostessele SAM și multe surprize marca SAM 2016!