Sănătatea reprezintă principala prioritate pentru industria de health & fitness. De-a lungul pandemiei, la nivel global, industria s-a concentrat pe a găsi și oferi oamenilor modalități de a se antrena în siguranță, în perioada în care cluburile au fost închise. Ulterior, prioritară a devenit implementarea unor protocoale și măsuri stricte de curățenie și siguranță pentru a minimiza riscul de infecție în cadrul cluburilor. În ciuda acestor eforturi, există încă voci care etichetează incorect industria ca fiind nesigură.
Pentru a contracara concepțiile greșite și știrile negative și pentru a demonstra că centrele de health & fitness sunt companii esențiale – IHRSA (Asociația Internațională pentru Sănătate și Cluburi de Sport) discută periodic cu experți în politici medicale și de sănătate pentru a afla părerea lor asupra practicării activității fizice în siguranță în timpul unei pandemii, rolul semnificativ jucat de sălile de fitness în menținerea sănătății oamenilor și beneficiile generale ale activității fizice asupra sănătății.
Robert Sallis (Doctor și Director al Programului de Bursă pentru Medicina Sportivă Kaiser Permanente - Fontana, California) susține că: “activitatea fizică este o măsură cheie pentru prevenirea, gestionarea și tratamentul afecțiunilor cronice. COVID-19 a scos în evidență stilurile noastre de viață nesănătoase. Și într-adevăr, persoanele care au un stil de viață nesănătos sunt cele mai expuse riscului de complicații grave de la COVID-19. Dacă treci prin lista bolilor care prezintă un risc major de a dezvolta forme severe ale infecției COVID-19, găsești mai ales bolile asociate cu un nivel redus de activitate fizică. Inactivitatea fizică reprezintă cea mai mare problemă de sănătate publică a timpurilor noastre și activitatea fizică este cel mai important medicament.”
Și noi credem asta, iar dovezile sunt evidente. Activitatea fizică poate reduce șansele de a dezvolta boli cronice, diminuează riscul de a contracta boli netransmisibile sau transmisibile (cum ar fi coronavirusul), îmbunătățește sistemul imunitar.
COVID-19 îi afectează în mod disproporționat pe cei cu boli cronice. Potrivit Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor, doar jumătate dintre adulți fac exerciții fizice, iar inactivitatea are un impact negativ semnificativ asupra afecțiunilor preexistente, care cresc și riscul de complicații severe în cazul infecției cu COVID-19. Printre aceste boli se numără: obezitatea, diabetul zaharat de tip 2, bolile de inimă, cancerul, boala pulmonară obstructivă cronică, bolile renale cronice.
Cum rezolvăm problema inactivității în timpul unei pandemii?
“Trebuie să-i facem pe oameni să facă din sănătatea lor principala prioritate în viața de zi cu zi. Aceasta este cea mai bună măsură de protecție pe care o au împotriva COVID-19. Acest virus va fi aici pentru o vreme, trebuie să ne dăm seama cum să începem să trăim cu el sau vom muri cu toții încercând să-l evităm” spune Sallis.
Oamenii etichetează incorect cluburile de sănătate și fitness, bazinele, ca locuri care prezintă risc ridicat în timpul pandemiei, chiar și cu protocoalele și măsurile sporite de curățenie și siguranță implementate. În acest punct, Sallis spune: „Oamenii nu văd dovezile. Marea majoritate a persoanelor care au murit din cauza COVID-19 au cel puțin o boală cronică, boli care sunt asociate inactivității fizice. În aceste condiții, de ce nu am considera cluburile de health & fitness, ca fiind esențiale în lupta pentru prevenirea cazurilor și diminuarea impactului infecției? Prevenirea și tratamentul sunt esențiale, însă factorii de risc majori pentru infecțiile grave cu COVID-19 sunt îmbunătățiți printr-o activitate fizică regulată.
Cluburile de health & fitness depun eforturi permanente pentru ca locațiile lor să fie mai sigure și mai curate pentru membri, personal și comunitate.
În încheiere, Robert Sallis, expert în politici medicale și de sănătate spune: “Este o greșeală să desconsiderăm importanța unei săli de fitness pentru sănătate. Cei care sunt cel mai expuși riscului au cel mai mult de câștigat din asta. Orice este nevoie să facem pentru a ține deschise locurile unde oamenii fac exerciții fizice și pot fi activi, trebuie să o facem. Aceste locuri ar trebui să fie o parte esențială a vieții noastre!”