Valentina a fost dintotdeauna o tipă activă. Însă o accidentare la schi a ținut-o departe de antrenamente. Delta Challenge Power o va ajuta să reintre în formă și să-și recapete tonusul muscular.
Pentru o tipă mereu în formă, care face sport cu regularitate, o perioadă de repaus de patru luni este destul de dificil de suportat. Și pentru că simțea nevoia unui upgrade, s-a înscris în Delta Power, program care garantează la finalul celor 90 de zile un trup sculptat și armonios. „Eu sunt o persoana activă și îmi place să fac mișcare, însă din decembrie anul trecut până în martie anul acesta, am avut o perioadă de repaus din cauza accidentului survenit la schi în Italia. Am purtat inclusiv o otreză pe piciorul stâng timp de șase săptămâni și evident că mușchii s-au atrofiat”, a povestit Valentina Pelinel.
Schimbări treptate
Timp de 90 de zile, Valentina va fi antrenată și atent supravegheată de Marian Tudor, Personal Trainer World Class Health Academy Downtown. Acesta i-a creat un program de antrenament care să grăbească refacerea musculaturii piciorului afectat și tonifierea întregului corp. Pe parcursul celor trei luni Valentina va fi supusă, odată la 3-4 săptămâni, unor măsurători și evaluări ale condițiiei fizice, tocmai pentru a-i putea urmări mai ușor schimbările.
Intrată deja în a patra săptămână de antrenament, Valentina spune că rezultatele încep să apară: „E cert că, de la un antrenament la altul, crește rezistența, simt că revin la forma dinainte de accident și asta se va vedea și la următoarea măsuratoare: crește masa musculară, iar procentul de grăsime din corp scade. Încep să mă simt din ce în ce mai în putere!”
Marian Tudor, Personal Trainer World Class Downton, explică de ce rezultatele apar atât de repede: „Valentina respectă cu strictețe cele trei antrenamente săptămânale, are grijă ce mănâncă, se odihnește. Deja capacitatea de rezistență la efort a crescut, iar dacă va continua tot așa, la finalul celor trei luni de Delta Power va ajunge acolo unde ne-am propus.”
Rezultate aduse de motivație
Atunci când ești monitorizat îndeaproape și ți se stabilesc targeturi în mod constant, ești tot mai motivat să-ți depășești limitele. „Cel mai bun lucru în cadrul acestui program este supravegherea strictă a antrenorului. Executarea corectă a exercițiilor, încurajarea și monitorizarea regimului alimentar sunt doar câteva din avantajele acestui program. Dacă ieși din zona de confort și reușești să își depășești limitele, ești pe calea cea bună”, spune Valentina.
În zilele de pauză dintre antrenamente, ea merge la masaj, pentru recuperare musculară și relaxare, o parte foarte importantă într-un program atât de intens cum este Delta Power.
Urmărește evoluția Valentinei din acest proces de transformare. Noi te vom ține la curent cu schimbările. Dacă vrei să intri și tu în programul Delta Power, găsești formularul de înscriere aici.