Silueta impecabilă nu se obține doar prin sport și dietă, ci și prin tratamente corporale de ultimă generație.
Te antrenezi regulat şi mănânci ca la carte, dar nu reuşeşti să scapi de ultimul strat de grăsime pe abdomen, coapse sau pe așa-zisele „mânere ale dragostei” (șoldurile)? Un aparat performant care țintește zonele-problemă este soluţia pentru astfel de probleme.
Cunoscut de peste 20 de ani drept un pionier în ceea ce privește slăbirea targetată și tratamentele pentru o piele netedă și cu o calitate îmbunătățită, LPG este un sistem de remodelare corporală care poate fi găsit în saloane sau SPA-uri, bazat pe tehnici ce stimulează eliberarea grăsimilor și regenerarea celulară.
Conceput pentru a aduce modificări în centimetri și nu în greutate (poți pierde cel mult trei kilograme în timpul unui tratament care presupune mai multe ședințe), aparatul este un ajutor pentru cele care simt nevoia unui boost în programul de înfrumusețare.
Programul unei siluete ideale
Prima ședință cu Cellu M6 Integral începe cu o evaluare a specialistului și stabilirea obiectivelor de înfrumusețare. Poți apela la programe de netezire a celulitei, de întărire și contururi (pentru a avea linii mai ferme), de drenare sau de lipomasaj (un masaj în profunzime, care îmbunătățeşte starea fibrelor de colagen și elastină, reduce bine cunoscutul aspect de coajă de portocală, retenția de apă și senzația de „picioare grele”).
Folosirea aparatului nu creează disconfort, dar sunt necesare 10-20 de ședințe pentru un rezultat final satisfăcător. Vei observa o reducere a retenției de apă încă de la a doua ședință, iar de la a șasea, centimetri vor începe să se reducă. „De asemenea, importantă este și frecvența, două-trei şedinţe pe săptămână sunt absolut necesare pentru rezultate rapide. După obținerea rezultatelor, se impune o ședință săptămânală pentru întreținere”, Filomela Ciocîrlan, estetician la centrul SPA by World Class, situat în incinta Health Academy at the Grand.
Sport și tratament
LPG Cellu M6 Integral este un aparat care face parte dintr-un program de remodelare din cadrul Spa by World Class. Dacă frecventezi clase de Bosu, Bodypump, Cycling sau Dance aerobic, efectuează ședințele de tratament corporal înaintea orelor de sport. Cellu M6 Integral nu doar activează eliminarea grăsimilor, ci are și funcții de drenaj și de tonifiere.
Un alt plus al aparatului este că el include și capete pentru îngrijirea facială: poți beneficia de tratamente antirid, lifting sau de obținere a luminozității cu ajutorul lui. Pentru a te convinge de rezultate, pachetul de transformare corporală, de 10 ședințe cu Cellu M6 Integral, care costă 375 euro, conține și două ședințe de drenaj limfatic facial, cu programul Endermolift, care îţi va reda prospețimea tenului. Sezonul cald poate să vină, îl vei întâmpina pregătită!