Cinci soldaţi ai Serviciului World Class (SWC) pleacă sâmbătă, 29 octombrie 2011, împreuna cu sergentul Robert Dinescu, într-o misiune specială de o zi pentru creşterea rezistenţei fizice, în Army Boot Camp, regiunea Downtown.
Grupul de militari a fost verificat timp de cinci zile de către sergentul Robert Dinescu, care le-a dat soldaţilor calificative foarte bune. Testarea a început săptămană aceasta, de luni, iar marţi a avut loc prima acţiune în afara regiunii Downtown şi care s-a desfăşurat în munţii Bucegi, regiunea Buşteni, la o temperatură de 2 grade Celsius. Misiunea a vizat pregătirea grupului celor cinci, format din soldaţii Andrei, Adriana, Oana, Gabriela şi Raluca, pentru creşterea rezistenţei fizice şi psihice, prin probe care au implicat obstacole naturale, specifice zonei montane.
"Am ales ca misiunea să aiba loc pe munte, pentru că acolo am avut condiţii dure în care am efectuat exerciţiile şi am avut de asemenea toate elementele de relief pentru un efort susţinut: munte, pădure, apă, buşteni tăiati, pietre, dealuri şi am avut parte şi de aerul curat”, ne informează sergentul Robert Dinescu. El adaugă că antrenamentul, care a început marţi, la ora 6 dimineată şi care a durat până dupa-amiază, a inclus exerciţii care nu se pot efectua într-o sală de fitness şi care, în aer liber, necesită un plus de efort şi implicit rezistenţă.
"Am început dimineata, puţin dupa ce s-a crăpat de ziua, prin efectuarea controlului respectării de către militari a disciplinei militare, a regulilor de ţinută militară şi salut militar şi am continuat prin antrenarea trupei în garnizoană. Ne-am pregătit în condiţii dure, cu atât mai mult cu cât sâmbătă are loc misiunea specială Finala Boot Camp din regiunea Downtown, ale cărei probe competiţionale sunt încă secrete", ne declară Dinescu.
Robert Dinescu are 31 de ani şi lucrează ca antrenor personal în echipa World Class Romania de aproape 2 ani, pe partea de fitness şi functional training (exerciţii la liber, care imită mişcările naturale, de zi cu zi – n.a.).
Army Boot Camp este un proiect al World Class Romania, care are ca scop creşterea rezistenţei fizice şi implicarea într-un proiect original, din care fac parte cinci traineri personali ai World Class Romania, numiţi “sergenţi”, fiecare dintre ei având câte o echipă de cinci “soldaţi”. Perioada de desfaşurare a antrenamentului este 24-28 octombrie 2011, iar finala are loc sâmbătă, 29 octombrie 2011, la Health Academy Downtown.
Credit articol: Paula Safta
Credit foto: Dragos Toader